(Art. 5 alin.(2) din Constitutia Romaniei, republicata)
In sedinta de vineri, 29.01.2010, Guvernul Romaniei a aprobat, prin Ordonanta de Urgenta, un set de masuri menite sa asigure solutionarea cererilor de redobandire si acordare a cetateniei romane in termen de maxim 5 luni, astfel cum prevede Legea nr. 21/1991 a cetateniei romane. Prin aceasta ordonanta de urgenta se infiinteaza Agentia Nationala pentru Cetatenie ca organ de specialitate autonom, aflat in coordonarea Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.
In cadrul vizitei oficiale in Republica Moldova, in perioada 27-28 ianuarie, si Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a confirmat infiintarea acestei institutii. Declaratia vine in contextul in care problema redobandirii cetateniei romane de catre cetatenii Republicii Moldova ramane a fi una destul de sensibila. Sensibila, pentru ca romanii din Republica Moldova isi redobandesc un drept pe care l-au pierdut fara voia lor. Potrivit art. 10¹ din legea cetateniei romane, “Persoanele care au dobandit cetatenia romana prin nastere sau prin adoptie si care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau aceasta cetatenie le-a fost ridicata fara voia lor, precum si descendentii acestora pana la gradul III, la cerere, pot redobandi sau li se poate acorda cetatenia romana [...].”
Ultimele modificari in materie de cetatenie au fost aduse prin Legea nr. 354/12.11.2009. Alaturi de alte aspecte, modificarile din acest act vizeaza marirea capacitatii Comisiei pentru cetatenie si instituirea obligatiei Directiei pentru Cetatenie de a infiinta birouri teritoriale pentru acceptarea cererilor de redobandire a cetateniei romane. De asemenea, se instituie termenul de 5 luni pentru solutionarea dosarelor de redobandire a cetateniei romane.
Cand a fost pierduta cetatenia romana
In urma celui de-al doilea razboi mondial, pe 10 februarie 1947, Romania, in calitate de stat component al Axei, a semnat Tratatul de Pace de la Paris. Prin acest tratat, Romania a recuperat Transilvania de Nord, pierzand insa Dobrogea de Sud (Cadrilaterul) in favoarea Bulgariei, precum si Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta in favoarea URSS. Textul tratatului nu reglementa cetatenia persoanelor aflate pe acele teritorii. Ulterior, potrivit Conventiei consulare intre Romania si URSS, privind reglementarea problemei cetateniei persoanelor cu dubla cetatenie, semnata la Bucuresti, la 4 septembrie 1957, persoanele care locuiau la acea vreme pe teritoriul unuia dintre cele doua state, puteau sa opteze pentru cetatenia oricaruia dintre cele doua state, in termen de 1 an de la intrarea in vigoare a Conventiei. Acesta a fost actul juridic ale carui efecte i-a privat pe romanii din Basarabia de cetatenia romana.
Aparent, conventia respecta rigorile dreptului international, iar efectele juridice ale acesteia nu pot fi contestate. Totusi, o analiza atenta a contextului in care a fost incheiata indreptateste anumite dezbateri.
Vicierea consimtamantului
In ceea ce priveste conventia consulara, putem vorbi de o dubla viciere a consimtamantului: a statului roman si a romanilor din Basarabia.
Romania a semnat aceasta conventie consulara in conditiile trupele armatei sovietice se aflau pe teritoriul sau. Statutul de satelit al Moscovei si mentinerea in sfera de influenta a URSS pot duce spre concluzia unei alterari a consimtamantului partii romane in momentul semnarii actului. Influenta directa asupra autoritatilor romane, in sensul incheierii acestui act, poate fi prezumata.
Conventia a fost semnata pe fundalul unor deportari masive a romanilor din Basarabia, urmarindu-se diluarea elementului etnic autohton. Conform aceastei logici, invocarea faptului ca persoanele care locuiau pe teritoriul Basarabiei puteau sa opteze pentru cetatenia oricaruia dintre cele doua state este discutabila. Nu putem vorbi de manifestarea libera a consimtamantului, in sensul optiunii pentru pastrarea cetateniei romane, intr-un teritoriu in care se incerca neutralizarea elementului romanesc de catre un regim comunist dictatorial si criminal. Pe cale de consecinta, afirmatia potrivit careia neformularea unei cereri de optiune ar duce automat la dobandirea cetateniei statului pe teritoriul caruia romaníi basarabeni domiciliau (URSS) si pierderea cetateniei statului roman este lipsita de temei, avand in vedere vicierea consimtamantului acestor persoane, manifestat sub aspectul inactiunii de a opta pentru cetatenia romana.
Conventia consulara intre Romania si URSS, privind reglementarea problemei cetateniei persoanelor cu dubla cetatenie este viciata. Intrebare: am putea aplica regula de drept quod nullum est, nullum producit effectum, adica un act lovit de nulitate nu poate produce efecte?
Un comentariu:
Conventiile intre RO si URSS, din 1958 si 1978, au devenit nule odata cu disparitia URSS ca stat. Semnarea acestor Conventii nu a produs efectul ridicarii cetateniei romane, fiindca în cazul în care se susţine că a fost pierduta cetăţenia română, în actele de naştere trebuia să fie înscrisă menţiunea privind pierderea cetăţeniei române, în conformitate cu art. 46, lit. e), art. 47 si art. 53 din Legea 119/1996, menţiune care nu este înscrisă. Ba mai mult, aceste Conventii erau in contradictie cu normele dreptului international, cum ar fi Conventia Ligii Natiunilor, adoptată la Haga, la data de 12.04.1930, unde art. 1 prevedea ca „fiecare stat determină prin lege cine sunt cetăţenii săi”, iar la art. 2 – „orice chestiune privind deţinerea de către o persoană a cetăţeniei unui stat se reglementează în conformitate cu legislaţia acelui stat”, Declatatia Universala a Drepturilor Omului din 1948, art. 15 al. 2, „nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa”. Iar potrivit legii nr. 24 din 17.12.1971, art. 3, alin. 2 „în cazul în care un cetăţean român este considerat de legea unui alt stat străin ca având cetăţenia acelui stat, prevederile legii străine sunt fără efect faţă de dispoziţiile legii române”. Urmare a semnării tratatelor de pace de la Versailles din 1919, la data de 01.11.1923 a fost adoptat Regulamentul Regal, potrivit căruia “supuşii fostului imperiu al Rusiei, stabiliţi pe teritoriul Basarabiei potrivit legilor ruse, care aveau domiciliul administrativ în Basarabia la data de 27.03.1918”, avându-se în vedere unirea Basarabiei cu România la această dată, erau recunoscuţi ca având naţionalitate română „de plin drept şi fără nicio formalitate”. Legea nr. 793 privind reglementarea cetăţeniei locuitorilor din Basarabia şi Bucovina de Nord, din 04.09.1941, M.O. nr. 119 din 26.05.1942, a stipulat că, „au fost şi sunt români toţi locuitorii din teritoriile dezrobite, Bucovina de Nord şi Basarabia, care, potrivit legilor în vigoare la data de 28 iunie 1940 se bucurau de naţionalitatea română”. Conform art. 34 din Legea nr. 21/1991, sunt şi rămân cetăţeni români persoanele care au dobândit şi au păstrat această cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare. Asa dar, cei care au dobandit cetatenia romana la nastere pana la 28.06.1940, (consider ca si cei nascuti dupa aceasta data, conform legii 793/1941, dar si cei nascuti in 1941-1944), daca nu au solicitat renuntarea la cetatenie nu au pierdut-o.
Trimiteți un comentariu