Solutii constitutionale pentru o criza politica
Ultimele evenimente politice din Republica Moldova genereaza discutii interminabile legate de interpretarea Constitutiei. Prin intrebarile legate de legalitatea si temeinicia detinerii in continuare a functiei de presedinte al Republicii Moldova de catre Vladimir Voronin si posibilitatea constatarii vacantei functiei si asigurarii interimatului de catre Mihai Ghimpu, Presedintele Parlamentului, se constata o redimensionare constitutionala a vietii politice din Republica Moldova.
Sediul materiei in cazul vacantei functiei de Presedinte al Republicii Moldova il reprezinta art. 90 alin. 1 din Constitutie potrivit caruia "Vacanta functiei de Presedinte al Republicii Moldova intervine in caz de expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitiva de exercitare a mandatului sau de deces". Mandatul Presedintelui Republicii Moldova dureaza 4 ani si se exercita de la data depunerii juramantului, aspect reflectat in art. 80 din legea fundamentala. Totodata, acelasi art. 80,in alin. 4 statueaza ca nicio persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Republicii Moldova decat cel mult pentru doua mandate consecutive. Pana aici norma constitutionala pare lipsita de ambiguitati si nu lasa loc de interpretari. Insa, blocajul juridic, care produce efecte directe asupra zonei politice, pare a-si avea sediul in dispozitiile art. 80 alin. 3, potrivit caruia "Presedintele Republicii Moldova isi exercita mandatul pana la depunerea juramantului de catre presedintele nou-ales." Anume acest text, pozitionat strategic in arhitectura legii fundamentale este cel care genereaza dilema legata de solutionarea actualului conflict constitutional si, pe cale de consecinta, si politic.
Poate fi declarata vacanta functiei invocand expirarea mandatului Presedintelui Republicii Moldova (cu atat mai mult a celor doua mandate consecutive) si asigurarea interimatului de catre Presedintele Parlamentului, sau Presedinte al Republicii Moldova ramane Vladimir Voronin?
Ultimele evenimente politice din Republica Moldova genereaza discutii interminabile legate de interpretarea Constitutiei. Prin intrebarile legate de legalitatea si temeinicia detinerii in continuare a functiei de presedinte al Republicii Moldova de catre Vladimir Voronin si posibilitatea constatarii vacantei functiei si asigurarii interimatului de catre Mihai Ghimpu, Presedintele Parlamentului, se constata o redimensionare constitutionala a vietii politice din Republica Moldova.
Sediul materiei in cazul vacantei functiei de Presedinte al Republicii Moldova il reprezinta art. 90 alin. 1 din Constitutie potrivit caruia "Vacanta functiei de Presedinte al Republicii Moldova intervine in caz de expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitiva de exercitare a mandatului sau de deces". Mandatul Presedintelui Republicii Moldova dureaza 4 ani si se exercita de la data depunerii juramantului, aspect reflectat in art. 80 din legea fundamentala. Totodata, acelasi art. 80,in alin. 4 statueaza ca nicio persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Republicii Moldova decat cel mult pentru doua mandate consecutive. Pana aici norma constitutionala pare lipsita de ambiguitati si nu lasa loc de interpretari. Insa, blocajul juridic, care produce efecte directe asupra zonei politice, pare a-si avea sediul in dispozitiile art. 80 alin. 3, potrivit caruia "Presedintele Republicii Moldova isi exercita mandatul pana la depunerea juramantului de catre presedintele nou-ales." Anume acest text, pozitionat strategic in arhitectura legii fundamentale este cel care genereaza dilema legata de solutionarea actualului conflict constitutional si, pe cale de consecinta, si politic.
Poate fi declarata vacanta functiei invocand expirarea mandatului Presedintelui Republicii Moldova (cu atat mai mult a celor doua mandate consecutive) si asigurarea interimatului de catre Presedintele Parlamentului, sau Presedinte al Republicii Moldova ramane Vladimir Voronin?
In Hotararea Curtii Constitutionale nr. 43 din 14.12.2000 privind interpretarea dispozitiilor art 80 alin. (1) si (2), art. 90 si art 91 din Constitutie, Curtea Constitutionala a statuat urmatoarele:
1. In cazul aparitiei vacantei functiei de Presedinte al Republicii Moldova in conditiile art. 90 alin. (1) din Constitutie in legatura cu expirarea duratei mandatului prevazute la art. 80 alin. (1) din Constitutie, Presedintele Republicii Moldova isi exercita mandatul, potrivit art. 80 alin. (2) din Constitutie, pana la depunerea juramantului de catre Presedintele nou-ales.
2. Interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova, survenit in caz de vacana a functiei cauzata de demisie, de demitere a Presedintelui, de imposibilitate temporara sau definitiva de a-si exercita atributiile sau de deces, se asigura in conformitate cu art. 91 din Constitutie.
Prin decizia Curtii Constitutionale, lucrurile par transate si solutia ar trebui sa incline spre o prorogare legala a mandatului lui Vladimir Voronin pana la depunerea juramantului de catre Presedintele nou-ales. Insa, nu trebuie omise din peisaj anumite circumstante care au intervenit si care reprezinta acea noutate (aliquid novi) fata de situatia din 2000. Luate in ordine cronologica acestea sunt urmatoarele:
- In urma alegerilor din 5 aprilie 2009, Presedintele Republicii Moldova a detinut si functia de deputat. Mai mult decat atat, acesta a fost ales in functia de Presedinte al Parlamentului, cumuland, contrar dipozitiilor constitutionale, cele doua functii in stat si, in acest sens, fiind in incompatibilitate evidenta.
- Diferenta de fond fata de situatia din 2000 este reprezentata si de faptul ca Voronin se afla la finalul celui de-al doilea mandat in functia de Presedinte al Republcii Moldova. In atare caz, insasi Constitutia reglementeaza interdictia de indeplinire a functiei de Presedinte al Republicii Moldova decat cel mult pentru doua mandate consecutive. Or, aceasta norma constitutionala, fiind una imperativa, nu lasa loc de alte interpretari si ambiguitati.
Avand in vedere elementele de noutate survenite in comparatie cu situatia din 2000, raspunsul la intrebarea enuntata mai sus trebuie identificat in litera si spiritul Constitutiei. Cazuri similare de prorogare legala a duratei mandatului unor autoritati intalnim atat in articolele care reglementeaza Parlamentul, cat si in cele ce au ca obiect Guvernul. Astfel, potrivit art. 63 alin. 3 "mandatul Parlamentului se prelungeste pana la intrunirea legala a noii componente". Aceeasi situatie o intalnim si in cazul Guvernului, care isi exercita mandatul pana la data validarii alegerilor pentru un nou Parlament (art. 103 alin. 1). Concluzia care se impune intr-o atare situatie este ca legiuitorul constituant, pornind de la principiul de drept ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet (unde se aplica acelasi rationament, se aplica aceeasi solutie), a dorit sa reglementeze aceeasi solutie pentru cele mai importante institutii in stat: prelungirea de drept a mandatului. Este explicabila ratiunea legiuitorului constituant care a anticipat necesitatea asigurarii bazei constitutionale pentru functionarea autoritatilor statului pana la formarea unor noi autoritati, in acest fel optand pentru continuitate in dauna unui vid de putere si a unei brese in administrarea treburilor publice. Totusi, daca in cazul Parlamentului si Guvernului lucrurile par clare si nu exista loc de alte interpretari, solutia fiind prelungirea de drept a mandatului acestora fara alte exceptii, in cazul Presedintelui exista doua astfel de exceptii de la regula:
(1) vacanta functiei in cazul expirarii mandatului (cu atat mai mult in actualul context, cand au expirat cele doua mandate ale lui Vladimir Voronin) si, pe cale de consecinta, asigurarea interimatului functiei;
si
(2) imposibilitatea unei persoane de a indeplini functia de Presedinte al Republicii Moldova decat cel mult pentru doua mandate consecutive.
Potrivit Constitutiei, interimatul functiei se asigura, in ordine, de Presedintele Parlamentului sau de Primul-ministru, daca functia de Presedinte a Republicii Moldova devine vacanta sau daca Presedintele este demis, ori daca se afla in imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile (art. 91). Luata in ordine inversa, dupa cum am mentionat, la randul ei, vacanta functiei intervine in cazul expirarii mandatului. In cazul dat, pornind de la regula exceptio est strictissimae interpretationis (exceptia este de stricta interpretare), tragem concluzia ca prelungirea mandatului pana la depunerea juramantului presedintelui nou-ales poate fi privita doar ca o etapa intermediara, si in niciun caz ca etapa finala, deoarece etapa finala o reprezinta declararea vacantei functiei si, respectiv, asigurarea interimatului functiei de catre Presedintele Parlamentului, sau, dupa caz, Primul-ministru. In plus, cealalta exceptie de la regula prelungirii de drept a mandatului vizeaza interdictia de indeplinire a functiei de presedinte decat cel mult pentru doua mandate consecutive. Si in acest caz, exceptio est strictissimae interpretationis. Mai mult decat atat, poate ca anume aceasta exceptie ar trebui sa aiba intaietate in fata celei vizand vacanta functiei in cazul expirarii mandatului, deoarece aceasta exceptie este elementul de noutate (aliquid novi) fundamental intervenit in comparatie cu situatia din anul 2000, de la care ar trebui sa porneasca identificarea unei solutii, data fiind ratiunea care a stat la baza inserarii acestei norme in textul Constitutiei.
Avand in vedere elementele de noutate survenite in comparatie cu situatia din 2000, raspunsul la intrebarea enuntata mai sus trebuie identificat in litera si spiritul Constitutiei. Cazuri similare de prorogare legala a duratei mandatului unor autoritati intalnim atat in articolele care reglementeaza Parlamentul, cat si in cele ce au ca obiect Guvernul. Astfel, potrivit art. 63 alin. 3 "mandatul Parlamentului se prelungeste pana la intrunirea legala a noii componente". Aceeasi situatie o intalnim si in cazul Guvernului, care isi exercita mandatul pana la data validarii alegerilor pentru un nou Parlament (art. 103 alin. 1). Concluzia care se impune intr-o atare situatie este ca legiuitorul constituant, pornind de la principiul de drept ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet (unde se aplica acelasi rationament, se aplica aceeasi solutie), a dorit sa reglementeze aceeasi solutie pentru cele mai importante institutii in stat: prelungirea de drept a mandatului. Este explicabila ratiunea legiuitorului constituant care a anticipat necesitatea asigurarii bazei constitutionale pentru functionarea autoritatilor statului pana la formarea unor noi autoritati, in acest fel optand pentru continuitate in dauna unui vid de putere si a unei brese in administrarea treburilor publice. Totusi, daca in cazul Parlamentului si Guvernului lucrurile par clare si nu exista loc de alte interpretari, solutia fiind prelungirea de drept a mandatului acestora fara alte exceptii, in cazul Presedintelui exista doua astfel de exceptii de la regula:
(1) vacanta functiei in cazul expirarii mandatului (cu atat mai mult in actualul context, cand au expirat cele doua mandate ale lui Vladimir Voronin) si, pe cale de consecinta, asigurarea interimatului functiei;
si
(2) imposibilitatea unei persoane de a indeplini functia de Presedinte al Republicii Moldova decat cel mult pentru doua mandate consecutive.
Potrivit Constitutiei, interimatul functiei se asigura, in ordine, de Presedintele Parlamentului sau de Primul-ministru, daca functia de Presedinte a Republicii Moldova devine vacanta sau daca Presedintele este demis, ori daca se afla in imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile (art. 91). Luata in ordine inversa, dupa cum am mentionat, la randul ei, vacanta functiei intervine in cazul expirarii mandatului. In cazul dat, pornind de la regula exceptio est strictissimae interpretationis (exceptia este de stricta interpretare), tragem concluzia ca prelungirea mandatului pana la depunerea juramantului presedintelui nou-ales poate fi privita doar ca o etapa intermediara, si in niciun caz ca etapa finala, deoarece etapa finala o reprezinta declararea vacantei functiei si, respectiv, asigurarea interimatului functiei de catre Presedintele Parlamentului, sau, dupa caz, Primul-ministru. In plus, cealalta exceptie de la regula prelungirii de drept a mandatului vizeaza interdictia de indeplinire a functiei de presedinte decat cel mult pentru doua mandate consecutive. Si in acest caz, exceptio est strictissimae interpretationis. Mai mult decat atat, poate ca anume aceasta exceptie ar trebui sa aiba intaietate in fata celei vizand vacanta functiei in cazul expirarii mandatului, deoarece aceasta exceptie este elementul de noutate (aliquid novi) fundamental intervenit in comparatie cu situatia din anul 2000, de la care ar trebui sa porneasca identificarea unei solutii, data fiind ratiunea care a stat la baza inserarii acestei norme in textul Constitutiei.
Un alt argument tine de eliminarea fictiva a situatiei de intervenire a vacantei in cazul expirarii mandatului. Daca legiuitorul constituant ar fi optat pentru vacanta functiei doar in cazul demisiei, demiterii, si imposibilitatii definitive de exercitare a mandatului sau de deces, fara a admite si expirarea mandatului, am fi asistat, ca si in cazul Parlamentului si Guvernului, la o prelungire de drept a mandatului, fara nicio exceptie. Si in acest caz, scopul urmarit de catre legiuitorul constituant ar fi fost acelasi ca in cazul Parlamentului si Guvernului: asigurarea continuitatii autoritatilor statului si evitarea vidului de putere.Totusi, din moment ce articolul 90 alin. 1 prevede si situatia vacantei functiei pe motiv de expirare a mandatului, nu putem sa o omitem in cazul interpretarii si aplicarii legii fundamentale, deoarece actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat (legea trebuie interpretata in sensul producerii efectelor ei si nu in sensul neaplicarii ei). In plus, un aspect care nu trebuie neglijat tine de suprapunerea mandatelor unui Parlament cu cel al Guvernului si, respectiv, al Presedintelui, ajungand pana la continuarea subzistentei simultane a acestora. In arhitectura constitutionala, un rol esential revine Parlamentului, autoritatea care, prin manifestarea de vointa alege atat Guvernul, cat si Presedintele Republicii Moldova. De aceea, atunci cand vorbim de mandatul unui Presedinte, acesta nu poate fi izolat de mandatul Parlamentului, autoritate datorita caruia acesta “exista”. Poate ca aceasta ar fi o alta componenta a ratiunii legiuitorului constituant vizavi de aspectul vacantei functiei in cazul expirarii mandatului si asigurarii interimatului de catre Presedintele Parlamentului, care este mai aproape de vointa Parlamentului decat un presedinte ales de un alt parlament. Este necesara punctarea acestui aspect care rezulta din spiritul Constitutiei potrivit careia Moldova este republica parlamentara: un “vechi” presedinte care isi suprapune/prelungeste mandatul cu mandatul unui parlament nou-ales nu se integreaza in acest peisaj politic, deoarece el reprezinta manifestarea de vointa a unui parlament care si-a incetat existenta. Noul context politic impune coerenta si articulare intre autoritatile statului, fapt ce duce la necesitatea asigurarii interimatului de catre Presedintele Parlamentului nou-ales, reprezentand manifestarea de vointa a acestuia, in dauna “vechiului” presedinte de tara, privit ca o “reminiscenta” a fostului parlament.
Revenind la starea de incompatibilitate, vedem ca potrivit art. 70 din Constitutie “calitatea de deputat este incompatibila cu exercitarea oricarei alte functii retribuite, cu exceptia activitatii didactice si stiintifice”. In parlamentul ales in data de 5 aprilie, Vladimir Voronin a detinut atat functia de Presedinte al Republicii Moldova, cat si cea de deputat. Mai mult decat atat, alegerea lui Vladimir Voronin in functia de Presedinte al Parlamentului si actiunile lui ulterioare in acest sens pot echivala cu un act de renuntare tacita la calitatea de Presedinte al Republicii Moldova si detinerea, de facto, a calitatii de presedinte interimar, prin prisma functiei de Presedinte al Parlamentului.
Avand in vedere noile realitati, cat si litera, dar mai ales spiritul Constitutiei, o solutie in vederea constatarii interimatului functiei de Presedinte al Republicii Moldova de catre instanta de jurisdictie constitutionala pare a se mula cel mai bine pe noul context constitutional si politic de la Chisinau.
