Solutii constitutionale pentru o criza politica

Solutii constitutionale pentru o criza politica

Ultimele evenimente politice din Republica Moldova genereaza discutii interminabile legate de interpretarea Constitutiei. Prin intrebarile legate de legalitatea si temeinicia detinerii in continuare a functiei de presedinte al Republicii Moldova de catre Vladimir Voronin si posibilitatea constatarii vacantei functiei si asigurarii interimatului de catre Mihai Ghimpu, Presedintele Parlamentului, se constata o redimensionare constitutionala a vietii politice din Republica Moldova.

Sediul materiei in cazul vacantei functiei de Presedinte al Republicii Moldova il reprezinta art. 90 alin. 1 din Constitutie potrivit caruia "Vacanta functiei de Presedinte al Republicii Moldova intervine in caz de expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitiva de exercitare a mandatului sau de deces". Mandatul Presedintelui Republicii Moldova dureaza 4 ani si se exercita de la data depunerii juramantului, aspect reflectat in art. 80 din legea fundamentala. Totodata, acelasi art. 80,in alin. 4 statueaza ca nicio persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Republicii Moldova decat cel mult pentru doua mandate consecutive. Pana aici norma constitutionala pare lipsita de ambiguitati si nu lasa loc de interpretari. Insa, blocajul juridic, care produce efecte directe asupra zonei politice, pare a-si avea sediul in dispozitiile art. 80 alin. 3, potrivit caruia "Presedintele Republicii Moldova isi exercita mandatul pana la depunerea juramantului de catre presedintele nou-ales." Anume acest text, pozitionat strategic in arhitectura legii fundamentale este cel care genereaza dilema legata de solutionarea actualului conflict constitutional si, pe cale de consecinta, si politic.

Poate fi declarata vacanta functiei invocand expirarea mandatului Presedintelui Republicii Moldova (cu atat mai mult a celor doua mandate consecutive) si asigurarea interimatului de catre Presedintele Parlamentului, sau Presedinte al Republicii Moldova ramane Vladimir Voronin?

In Hotararea Curtii Constitutionale nr. 43 din 14.12.2000 privind interpretarea dispozitiilor art 80 alin. (1) si (2), art. 90 si art 91 din Constitutie, Curtea Constitutionala a statuat urmatoarele:

1. In cazul aparitiei vacantei functiei de Presedinte al Republicii Moldova in conditiile art. 90 alin. (1) din Constitutie in legatura cu expirarea duratei mandatului prevazute la art. 80 alin. (1) din Constitutie, Presedintele Republicii Moldova isi exercita mandatul, potrivit art. 80 alin. (2) din Constitutie, pana la depunerea juramantului de catre Presedintele nou-ales.

2. Interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova, survenit in caz de vacana a functiei cauzata de demisie, de demitere a Presedintelui, de imposibilitate temporara sau definitiva de a-si exercita atributiile sau de deces, se asigura in conformitate cu art. 91 din Constitutie.

Prin decizia Curtii Constitutionale, lucrurile par transate si solutia ar trebui sa incline spre o prorogare legala a mandatului lui Vladimir Voronin pana la depunerea juramantului de catre Presedintele nou-ales. Insa, nu trebuie omise din peisaj anumite circumstante care au intervenit si care reprezinta acea noutate (aliquid novi) fata de situatia din 2000. Luate in ordine cronologica acestea sunt urmatoarele:

- In urma alegerilor din 5 aprilie 2009, Presedintele Republicii Moldova a detinut si functia de deputat. Mai mult decat atat, acesta a fost ales in functia de Presedinte al Parlamentului, cumuland, contrar dipozitiilor constitutionale, cele doua functii in stat si, in acest sens, fiind in incompatibilitate evidenta.

- Diferenta de fond fata de situatia din 2000 este reprezentata si de faptul ca Voronin se afla la finalul celui de-al doilea mandat in functia de Presedinte al Republcii Moldova. In atare caz, insasi Constitutia reglementeaza interdictia de indeplinire a functiei de Presedinte al Republicii Moldova decat cel mult pentru doua mandate consecutive. Or, aceasta norma constitutionala, fiind una imperativa, nu lasa loc de alte interpretari si ambiguitati.

Avand in vedere elementele de noutate survenite in comparatie cu situatia din 2000, raspunsul la intrebarea enuntata mai sus trebuie identificat in litera si spiritul Constitutiei. Cazuri similare de prorogare legala a duratei mandatului unor autoritati intalnim atat in articolele care reglementeaza Parlamentul, cat si in cele ce au ca obiect Guvernul. Astfel, potrivit art. 63 alin. 3 "mandatul Parlamentului se prelungeste pana la intrunirea legala a noii componente". Aceeasi situatie o intalnim si in cazul Guvernului, care isi exercita mandatul pana la data validarii alegerilor pentru un nou Parlament (art. 103 alin. 1). Concluzia care se impune intr-o atare situatie este ca legiuitorul constituant, pornind de la principiul de drept ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet (unde se aplica acelasi rationament, se aplica aceeasi solutie), a dorit sa reglementeze aceeasi solutie pentru cele mai importante institutii in stat: prelungirea de drept a mandatului. Este explicabila ratiunea legiuitorului constituant care a anticipat necesitatea asigurarii bazei constitutionale pentru functionarea autoritatilor statului pana la formarea unor noi autoritati, in acest fel optand pentru continuitate in dauna unui vid de putere si a unei brese in administrarea treburilor publice. Totusi, daca in cazul Parlamentului si Guvernului lucrurile par clare si nu exista loc de alte interpretari, solutia fiind prelungirea de drept a mandatului acestora fara alte exceptii, in cazul Presedintelui exista doua astfel de exceptii de la regula:

(1) vacanta functiei in cazul expirarii mandatului (cu atat mai mult in actualul context, cand au expirat cele doua mandate ale lui Vladimir Voronin) si, pe cale de consecinta, asigurarea interimatului functiei;
si
(2) imposibilitatea unei persoane de a indeplini functia de Presedinte al Republicii Moldova decat cel mult pentru doua mandate consecutive.

Potrivit Constitutiei, interimatul functiei se asigura, in ordine, de Presedintele Parlamentului sau de Primul-ministru, daca functia de Presedinte a Republicii Moldova devine vacanta sau daca Presedintele este demis, ori daca se afla in imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile (art. 91). Luata in ordine inversa, dupa cum am mentionat, la randul ei, vacanta functiei intervine in cazul expirarii mandatului. In cazul dat, pornind de la regula exceptio est strictissimae interpretationis (exceptia este de stricta interpretare), tragem concluzia ca prelungirea mandatului pana la depunerea juramantului presedintelui nou-ales poate fi privita doar ca o etapa intermediara, si in niciun caz ca etapa finala, deoarece etapa finala o reprezinta declararea vacantei functiei si, respectiv, asigurarea interimatului functiei de catre Presedintele Parlamentului, sau, dupa caz, Primul-ministru. In plus, cealalta exceptie de la regula prelungirii de drept a mandatului vizeaza interdictia de indeplinire a functiei de presedinte decat cel mult pentru doua mandate consecutive. Si in acest caz, exceptio est strictissimae interpretationis. Mai mult decat atat, poate ca anume aceasta exceptie ar trebui sa aiba intaietate in fata celei vizand vacanta functiei in cazul expirarii mandatului, deoarece aceasta exceptie este elementul de noutate (aliquid novi) fundamental intervenit in comparatie cu situatia din anul 2000, de la care ar trebui sa porneasca identificarea unei solutii, data fiind ratiunea care a stat la baza inserarii acestei norme in textul Constitutiei.

Un alt argument tine de eliminarea fictiva a situatiei de intervenire a vacantei in cazul expirarii mandatului. Daca legiuitorul constituant ar fi optat pentru vacanta functiei doar in cazul demisiei, demiterii, si imposibilitatii definitive de exercitare a mandatului sau de deces, fara a admite si expirarea mandatului, am fi asistat, ca si in cazul Parlamentului si Guvernului, la o prelungire de drept a mandatului, fara nicio exceptie. Si in acest caz, scopul urmarit de catre legiuitorul constituant ar fi fost acelasi ca in cazul Parlamentului si Guvernului: asigurarea continuitatii autoritatilor statului si evitarea vidului de putere.Totusi, din moment ce articolul 90 alin. 1 prevede si situatia vacantei functiei pe motiv de expirare a mandatului, nu putem sa o omitem in cazul interpretarii si aplicarii legii fundamentale, deoarece actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat (legea trebuie interpretata in sensul producerii efectelor ei si nu in sensul neaplicarii ei). In plus, un aspect care nu trebuie neglijat tine de suprapunerea mandatelor unui Parlament cu cel al Guvernului si, respectiv, al Presedintelui, ajungand pana la continuarea subzistentei simultane a acestora. In arhitectura constitutionala, un rol esential revine Parlamentului, autoritatea care, prin manifestarea de vointa alege atat Guvernul, cat si Presedintele Republicii Moldova. De aceea, atunci cand vorbim de mandatul unui Presedinte, acesta nu poate fi izolat de mandatul Parlamentului, autoritate datorita caruia acesta “exista”. Poate ca aceasta ar fi o alta componenta a ratiunii legiuitorului constituant vizavi de aspectul vacantei functiei in cazul expirarii mandatului si asigurarii interimatului de catre Presedintele Parlamentului, care este mai aproape de vointa Parlamentului decat un presedinte ales de un alt parlament. Este necesara punctarea acestui aspect care rezulta din spiritul Constitutiei potrivit careia Moldova este republica parlamentara: un “vechi” presedinte care isi suprapune/prelungeste mandatul cu mandatul unui parlament nou-ales nu se integreaza in acest peisaj politic, deoarece el reprezinta manifestarea de vointa a unui parlament care si-a incetat existenta. Noul context politic impune coerenta si articulare intre autoritatile statului, fapt ce duce la necesitatea asigurarii interimatului de catre Presedintele Parlamentului nou-ales, reprezentand manifestarea de vointa a acestuia, in dauna “vechiului” presedinte de tara, privit ca o “reminiscenta” a fostului parlament.

Revenind la starea de incompatibilitate, vedem ca potrivit art. 70 din Constitutie “calitatea de deputat este incompatibila cu exercitarea oricarei alte functii retribuite, cu exceptia activitatii didactice si stiintifice”. In parlamentul ales in data de 5 aprilie, Vladimir Voronin a detinut atat functia de Presedinte al Republicii Moldova, cat si cea de deputat. Mai mult decat atat, alegerea lui Vladimir Voronin in functia de Presedinte al Parlamentului si actiunile lui ulterioare in acest sens pot echivala cu un act de renuntare tacita la calitatea de Presedinte al Republicii Moldova si detinerea, de facto, a calitatii de presedinte interimar, prin prisma functiei de Presedinte al Parlamentului.

Avand in vedere noile realitati, cat si litera, dar mai ales spiritul Constitutiei, o solutie in vederea constatarii interimatului functiei de Presedinte al Republicii Moldova de catre instanta de jurisdictie constitutionala pare a se mula cel mai bine pe noul context constitutional si politic de la Chisinau.

Declaratie politica a deputatului Tudor Pantiru cu privire la alegerile parlamentare din Republica Moldova

Astazi, 17.03.2009, deputatul Tudor Pantiru, ales in circumscripţia electorală 43 DIASPORA, colegiul uninominal nr. 2, din care face parte si Republica Moldova, a facut o declaratie politica in plenul Parlamentului Romaniei cu privire la alegerile parlamentare ce vor avea loc in Republica Moldova la 5 aprilie 2009. Deputatul Tudor Pantiru nu exclude posibilitatea ca, in cazul in care ar avea loc o fraudare a alegerilor, "Romania ar trebui sa aiba in vedere, inclusiv, sesizarea Curtii Europene a Drepturilor Omului".


Textul integral al declaratiei este reprodus mai jos:

"Declaraţie politică a deputatului Tudor Panţîru cu privire la alegerile parlamentare din Republica Moldova

Stimaţi colegi parlamentari,

În calitate de deputat ales în circumscripţia electorală 43 DIASPORA, colegiul uninominal nr. 2, vin în faţa Dumneavoastră pentru a semnala urmatoarele aspecte care ţin de procesul electoral din Republica Moldova, proces aflat în plină desfăşurare.

Alegerile parlamentare ce vor avea loc la 5 aprilie 2009 în Republica Moldova reprezintă o etapă esenţială în conturarea arhitecturii politice şi democratice la frontiera estică a României şi Uniunii Europene. Importanţa desfăşurarii unor alegeri libere şi corecte a fost reiterată de către oficialităţile europene şi organismele internaţionale care monitorizează modul de desfăşurare a campaniei electorale din Republica Moldova. În acest sens, Consiliul Afaceri Generale şi Relaţii Externe al Uniunii Europene (CAGRE) a specificat că acordă o importanţă specială organizării într-o manieră democratică a alegerilor parlamentare din primăvara anului 2009. În pofida acestor asteptări, constatăm cu profund regret că puterea de la Chişinau evită să se conformeze unor elementare reguli ale democraţiei şi de respectare a drepturilor omului, asumate prin pactele şi tratatele internaţionale la care Moldova este parte, inclusiv Convenţia Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertaţilor Fundamentale.

Suprimarea presei independente, îngrădirea dreptului la libera exprimare, utilizarea la scară largă a resurselor administrative de către Partidul Comuniştilor în promovarea propriei campanii electorale, implicarea organelor de poliţie pentru intimidarea opoziţiei democratice, controlul mijloacelor de informare în masă de către partidul de guvernământ, limitarea exercitării dreptului la vot de către cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotare sau prezentarea unor probe concludente privind posibilitatea fraudării masive a rezultatului votului final, sunt doar câteva date care, în opinia observatorilor interni şi internaţionali, conturează o posibilă distorsionare a rezultatului votului din 5 aprilie 2009, lipsind de orice conţinut noţiunea de alegeri libere şi corecte.

România, în calitatea sa de Înaltă Parte Contractantă a Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertaţilor Fundamentale care, prin Articolul 3 al Protocolului 1, obligă părţile contractante să asigure organizarea unor “alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”, precum şi în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, organizaţie fidelă valorilor societăţii democratice bazate inclusiv pe dreptul la alegeri libere şi corecte, nu poate să rămână indiferentă la atingerile aduse drepturilor fundamentale ale omului in campania electorală din Republica Moldova, şi ea parte contractantă a Convenţiei Europene. În acest context, precizez că România, în afară de instrumentele politice, ar putea face uz şi de instrumente juridice. Astfel, România are posibilitatea să intervină în baza Articolului 33 din Convenţia Europeană, care prevede că “Orice înaltă parte contractantă poate sesiza Curtea asupra oricărei pretinse încălcări a prevederilor convenţiei şi ale protocoalelor sale de către o altă înaltă parte contractantă”.

Vă reamintesc că importanţa acestor alegeri este amplificată şi de perspectiva negocierii şi semnării unui nou acord între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, organizaţie din care face parte şi România, care, de altfel, este un fervent şi sincer susţinator al Republicii Moldova în vederea aderării acesteia la Uniunea Europeană. Acest acord ar urma să concretizeze sub aspect politic şi juridic tendinţa de apropiere a românilor dintre Prut şi Nistru de valorile occidentale. În acest context, reamintesc importanţa spaţiului românesc răsăritean, nu doar pentru România, privită ca stat care trebuie să îşi apere interesul naţional, ci şi pentru întreaga Uniune Europeană, în imediata vecinătate a căreia se află Republica Moldova, inclusă în aşa-zisul Parteriat Estic al UE.

În aceste conditii, cer autorităţilor române abilitate să monitorizeze direct, dar şi prin intermediul monitorilor internaţionali, corectitudinea procesului electoral din Republica Moldova şi să reacţioneze prompt şi adecvat la orice încălcări ale legislaţiei electorale. În cazul în care încălcarea procesului electoral ar putea degenera în fraudarea alegerilor parlamentare de către autorităţile comuniste, România ar trebui să aibă în vedere, inclusiv, sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Vă mulţumesc.

Tudor Panţîru, deputat"

Rusia in criza

Rusia a intrat in convulsie odata cu exacerbarea efectelor crizei financiare mondiale. O convulsie care ar putea avea drept efect detronarea titanului estic din “clasamentul select” in care a reintrat atat de greu abia la inceputul acestui mileniu, dupa perioada lugubra a anilor ’90. Ce va urma pe fondul acestui declin economic? O intrebare al carei raspuns este urmatoul: sistemul construit de fostul presedinte Vladimir Putin va fi grav amputat, cu efecte in interior cat si in exterior.

Desi pare paradoxal, Federatia Rusa a intrat in recul mai devreme decat celelalte state ale Europei Centrale si de Est. Mini-aventura din Caucaz din august 2008 a costat-o in perioada imediat urmatoare aproape 20 miliarde de euro, reprezentand retrageri ale investitiilor straine. Se pare ca strategii de la Kremlin nu au evaluat aceste efecte "secundare" ale razboiului cu Georgia, crezand ca orice pierdere de ordin pecuniar poate fi compensata din cuantumul pretului la petrol, care atingea cote alarmante in acea perioada, culminand pe 11 iulie cu o valoare de 147,50 dolari/baril. Nu au fost evaluate la modul serios nici adevaratele efecte ale crizei financiare americane care isi luase bilet pentru o cursa transatlantica si in acelasi timp cunostea o metamorfoza previzibilia, devenind criza economica. Rezultatele nu s-au lasat asteptate. Pe langa neincrederea in mediul de afaceri rus manifestata de catre investitorii straini si criticile acerbe emanate din cancelariile europene, Rusia a fost zguduita de socuri in lant: caderea bursei de la Moscova; ieftinirea petrolului, o sursa importanta de venit pentru un "petro-stat", cum a fost "alintata" de catre Zbigniew Brzezinski si prabusirea rublei rusesti, aceasta cunoscand un nivel minim record in raport cu moneda unica europeana. Ingredientele necesare pentru un cocktail ce va ameti serios si pentru o buna bucata de vreme statul de care se temeau mai ieri democratiile occidentale.

Revenind la intrebarea enuntata mai sus si la posibilul raspuns, observam dualitatea efectelor crizei economice ruse: efectele pe plan intern si cele pe plan extern. Fara a intra in detaliile elementelor economice si sociale, ne vom opri asupra celor cu substanta politica.

Pe plan intern, se poate constata o prima tendinta de scadere a popularitatii bicefalismului de sorginte putinian. Presedintele Dmitri Medvedev si premierul Vladimir Putin au inceput sa coboare pe curba popularitatii si a increderii. Chiar daca procentele din sondaje indica in continuare un scor bun pentru cei doi, oricine poate nota faptul ca apar primele semne de erodare la nivelul perceptiei publice. In conditiile in care criza isi continua "activitatea", se asteapta ca cifrele din sondaje sa se schimbe simtitor, in tandem cu efectele crizei resimtite de catre omul de rand. Istoria ne-a demonstrat ca in situatii extreme, se fac observate forte politice extreme. Rusia nu duce lipsa de astfel de "rezerve politice". Partidul Liberal Democrat condus de Vladimir Jirinovski si Partidul Comunist condus de Ghenadii Ziuganov ar putea fi primele optiuni ale electoratului rus, in cazul in care actualul partid - Rusia Unita - nu reuseste sa stabilizeze situatia a milioane de rusi afectati sensibil de criza. In astfel de conditii, Putin si Medvedev s-ar trezi in off-side politic si ar avea mult de recuperat. La nivelul clasei politice de la Moscova, dominata de un singur partid, s-ar produce o mutatie darwinista de ordin politic.

Pe plan extern, efectele crizei economice ruse ar putea proiecta o noua lumina asupra situatiei statelor din imediata vecinatate a Rusiei: Ucraina, Moldova, Georgia si Azerbaidjan, si ar putea readuce dialogul Occidentului cu Rusia pe un fagas normal.

Cordonul sanitar estic, reprezentat de cele cateva state ex-sovietice, caracterizate prin tendinte clare de apropiere de structurile euro-atlantice, insa macinate de tensiuni inter-etnice si presate de Kremlin, ar putea cunoaste o perioada de respiro, intrucat Kremlinul ar urma sa slabeasca fraiele pentru a se focusa asupra situatiei interne. In ce masura vor profita aceste state de noua situatie, dar mai ales Uniunea Europeana, NATO si noua administratie prezidentiala americana, pentru a le ajuta sa intre sub umbrela de siguranta si stabilitate euro-atlantica, ramane de vazut.

Pe de alta parte, Uniunea Europeana si NATO si-ar revizui strategia ruseasca, in masura in care aceasta exista, transferand punctele esentiale ale dialogului cu Rusia din zona defensiva si a fricii energetice, in zona unor actiuni concertate si sigure, in vederea recuperarii terenului pierdut in detrimentul Rusiei. O noua greseala a Occidentului in raport cu Rusia, ar putea fi una fatala. Nimeni nu isi mai permite sa vada o Rusie extremista si izolata, dar nici o Rusie prea autoritara, cum a fost inainte. Consecintele le stim cu totii.